Toșca: „Mă bucur foarte mult că au fost oferte pentru mine, dar vreau să fac performanță!” Ce făcea căpitanul Stelei de acum în 2005, la precedenta întâlnire cu Villarreal

Toșca:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua va fi condusă de pe teren de Alin Toșca în partida cu Villarreal, programată joi, de la 20:00, pe Național Arena, iar fundașul a rememorat precendentele confruntări cu gruparea spaniolă, din primăvara lui 2005. Atunci, Steaua a fost eliminată din Cupa UEFA, cu 2-0 la „general”, iar Toșca speră într-un alt deznodământ în partida de joi. În urmă cu 11 ani, fundașul abia ajunsese în curtea Stelei, la juniori, dar a ratat meciul din Ghencea fiindu-i imposibil să facă rost de un bilet.

Toșca a vorbit și despre o eventuală plecare în străinătate, precizând că se bucură că prestațiile sale sunt apreciate, dar că își dorește să mai rămână la Steaua pentru a cuceri noi trofee.

„Este o mândrie foarte mare pentru mine să port banderola, e o bucurie imensă. Cât despre presiune, presiunea pentru un jucător este foarte importanta, este benefica, doar asa un jucator poate sa creasca si sa ajunga la un nivel inalt.

Despre meciul din 2005 cu Villarreal, țin minte ca ajunsesem la Steaua la juniori în urmă cu un an, mi-am dorit foarte mult să ajung la acel meci, a fost vremea nefavorabilă și s-a amânat. Asta este, am urmarit ambele meciuri și cam atât.

Eu mă bucur foarte mult că au fost oferte pentru mine, asta înseamnă că munca mea e apreciată, dar eu în acest moment mă gândesc doar la Steaua, mă gândesc să fac performanță aici, să câștigăm totul, nu mă gândesc la niciun transfer„, a declarat Toșca într-o conferință de presă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×